Un băiețel din California, în vârstă de doar 4 ani, și al cărui nume nu a fost dat publicității, a fost recent arestat sub acuzația de a fi pătruns în repetate rânduri în mod fraudulos în baza de date a FBI-ului, chipurile pentru a obține informații despre noul prieten al mamei sale.
După ce a reușit să treacă de toate firewall-urile și de restul sistemelor de protecție cibernetice adiacente, el a accesat informații deținute doar de FBI, CIA și de diferite departamente de poliție referitoare la identitatea și datele personale ale noului sau tată vitreg.
Bill L. Lewis – directorul adjunct al Diviziei FBI din Los Angeles – a afirmat că vârsta fragedă a băiețelului va fi luată în considerare, însă dată fiind gravitatea faptelor săvârșite și consecințele pe care acestea le au asupra credibilității sistemului cibernetic de securitate american – s-a impus ca măsurile luate să fie drastice.
Este încă neclar cum și unde a învățat acest băiețel să utilizeze un calculator într-un mod întra-tât de avansat încât să fie capabil de o asemenea performanță, deoarece trăiește singur cu mama lui, care este o simplă coafeză cu foarte puține cunoștințe în ceea ce privește domeniul informaticii. De fapt, în casa lor nici nu a existat un calculator până la Crăciunul de anul trecut, când fostul prieten al mamei sale le-a dăruit un laptop. Agenții FBI se ocupă actualmente cu descifrarea acestei enigme, interogând băiețelul și străduindu-se să rezolve situația.
Problema e cu atât mai gravă cu cât ridică următoarea întrebare: dacă un copil de doar 4 ani a reușit să se dovedească un hacker într-atât de priceput încât să bată experții angajați oficial de guvernul federal la propriul lor joc, atunci câți alți oameni – care nu sunt amatori, ci crackeri și programatori profesioniști – nu ar fi în stare să facă și ei la rândul lor același lucru, și să spioneze toate secretele Americii?
Sursa: worldnewsdailyreport.com
Preluat: www.testatinromania.ro
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.