În ultimii ani, la majoritatea mitingurilor şi demonstraţiilor de protest împotriva sistemului, care au izbucnit în întreaga lume, participanţii au început să poarte din ce în ce mai des o anumită mască, devenită curând un simbol. Primii care au apărut având această mască, cunoscută de cei mai mulţi din filmul „V for Vendetta”, au fost hackerii din gruparea Anonymous. Ideea a fost preluată apoi de numeroase alte mişcări, cum ar fi mişcarea Occupy, militanţii polonezi împotriva ACTA, revoluţionarii egipteni ai aşa numitei „primăveri arabe”, sau de personalităţi precum Julian Assange, fondatorul site-ului Wikileaks. De la necesitatea de a-şi ascunde identitatea, protejându-se de persecuţii sau chiar de rigorile legii în cazul hackerilor Anonymous, la intenţia de a simboliza unitatea protestatarilor din întreaga lume împotriva elitei criminale, gestul a înglobat multiple semnificaţii; încet-încet masca personajului numit simplu „V” s-a cristalizat ca un simbol al libertăţii.

Dar oare ce semnificații are de fapt această mască stranie ce afișează un zâmbet sardonic și ce fel de libertate simbolizează ea?

V, care la o privire superficială pare un erou salvator, personifică în realitate unele idei pe care cei mai mulţi dintre protestatari par să nu le cunoască.

7270_6Să începem cu cel care a creat acest personaj, scriitorul englez Alan Moore, cunoscut în primul rând pentru cărțile sale de benzi desenate – „romane grafice”, cum le numește el. Alan Moore este unul dintre cei mai apreciați autori ai genului, printre operele sale numărându-se „Watchmen”, „From Hell”, „The League of Extraordinary Gentlemen”, „V for Vendetta”. Despre cea din urmă, care a stat la baza filmului cu acelaşi nume, vom vorbi pe scurt, puţin mai jos.

Din punct de vedere al personalității, Alan Moore (foto) poate fi considerat un individ cel puțin excentric, fiind un mare susținător al anarhiei (concept ce contestă și refuză orice formă de organizare socio-statală, orice autoritate instituțională, politică sau religioasă, și proclamă nesupunerea individului faţă de o colectivitate organizată și implicit indisciplina, dezordinea, dezorganizarea, haosul) și adept al așa-zisei religii Thelema, „religie” creată de dezaxatul magician negru și francmason Aleister Crowley.

Preceptul de bază al acestui straniu curent ocult este „Fă ceea ce vrei şi fie ca aceasta să fie întreaga lege” – ideea centrală a „Cărții legii” ce i-a fost transmisă lui Crowley de către o entitate demoniacă numită Aiwass. Acest precept luciferic, ce caricaturizează liberul arbitru și absolutizează voința personală, înlătură complet preocuparea de a fi în acord cu voința plină de înțelepciune a Divinului, de a respecta și de a fi integrați în ordinea şi armonia plină de sens a universului. Totodată, el constituie și o evidentă pervertire a mesajului Sfântului Augustin, „Iubește și fă ce vrei”. De altfel, faptele odioase la care s-a dedat părintele thelemei, Aleister Crowley i-au determinat pe cei din vremea sa să îl numească „cel mai malefic om din lume”. (Crowley însuşi se autointitula Marea Fiară 666.)

7270_5Simpatia lui Alan Moore față de aceste idei ciudate nu este una superficială. El le-a integrat activ, urmărind să-și structureze viața în jurul lor, lucru pe care l-a mărturisit în repetate rânduri. Iată ce declara el referitor la anarhie: „Anarhia este și dintotdeauna a fost o romanță. Anarhia este foarte clar cel mai bun mod – și singurul mod sensibil din punct de vedere moral – de a conduce lumea.”

În ceea ce privește preocupările sale „religioase”, la aproximativ 40 de ani, Moore a început să se dedice îndeletnicirii de magician ceremonial (cel care oficiază ritualuri de magie neagră), considerând aceasta „un pas logic de final al carierei mele de scriitor”. El povestește că ideea i-a venit în timp ce scria cartea de benzi desenate „From Hell” („Din iad”), carte plină de simboluri sinistre masonice şi oculte. De altfel, Alan Moore asociază foarte mult scrisul cu magia, după cum el însuși mărturisește: „Arta este, ca și magia, știința de a manipula simboluri, cuvinte sau imagini, pentru a induce schimbări în conștiință… Într-adevăr, a arunca o vrajă este pur și simplu a formula în mod precis, a manipula cuvinte, a schimba conștiința oamenilor…”

Moore a declarat chiar că este posedat de către o entitate demoniacă pe care a invitat-o în ființa sa printr-un ritual de magie neagră. „M-am decis să devin un magician… deodată m-a trăsnit. Totul a devenit un pic cam ciudat. Pentru câteva luni după aceea, mă uitam înapoi – probabil în vreo stare schizoidă. Eram foarte paralel… Te bâlbâi o perioadă… Te bâlbâi ca un idiot… Trebuie să fi fost de nesuportat pentru două sau trei luni. Am integrat acum aceasta în viața mea.”

7270_9Iată deci că Alan Moore este și el – la fel ca idolul său Aleister Crowley – un sclav al Forțelor Întunericului, ce acționează mai mult sau mai puțin conștient așa cum acestea îi dictează. Iar prezența simbolurilor și a mesajelor demoniace ori satanice în operele sale nu este deloc vreo scăpare bizară, ci un act deliberat.

Vom vedea în continuare că personajul V, a cărui mască o vedem tot mai des în rândurile protestatarilor din întreaga lume, este el însuși un simbol al diavolescului.

Acțiunea cărții de benzi desenate „V for Vendetta” se desfășoară în viitorul apropiat în Marea Britanie. Conform scenariului, în acele vremuri puterea va fi în mâinile unui partid de factură nazistă care conduce țara prin teroare. V este un personaj mascat, misterios, care reușește să-i omoare rând pe rând pe cei aflați la conducere și inspiră populația să se revolte împotriva tiraniei, făcând aceasta chiar cu prețul vieții.

Aparent, V este un erou ce se sacrifică pentru binele celorlalți, dar în realitate – așa cum se petrece de multe ori în aceste vremuri – el nu este decât un „lup în blană de oaie”.

7270_10Principala sursă de inspirație a lui Moore în crearea lui V este Guy Fawkes, unul dintre cei care au plănuit Complotul Prafului de Puşcă din 1605. Complotiștii, un grup de restauraţionişti catolici, despre care se crede chiar că ar fi fost agenți iezuiți, vizau să reintroducă catolicismul în Anglia. În opinia lor, violența era singura soluție. Prin urmare, și-au propus nici mai mult nici mai puțin, decât să arunce în aer clădirea parlamentului englez în timp ce înăuntru se aflau Regele James I și întreaga nobilime protestantă. Planul lor nebunesc a eșuat, fiind descoperit doar cu o oră înainte de a fi pus în practică. La vremea respectivă, acest fapt a fost privit ca o intervenție miraculoasă a divinității pentru a-l salva pe rege, astfel că, în memoria acelor evenimente, pe 5 noiembrie s-a introdus o sărbătoare numită Noaptea Focului sau Noaptea lui Guy Fawkes.

Portretizare a acestor idei extremiste, V nu este nicidecum un simbol al luptei pașnice pentru libertate, împotriva unui regim opresiv, ci un simbol al terorismului, al crimei şi al anarhiei. (De altfel, cuvântul vendetta, cel de la care V îşi trage numele, înseamnă răzbunare sângeroasă, ură puternică sau sete de răzbunare nestăpânită.)

Guy Fawkes nu este, însă, singura sursă de inspirație a lui Alan Moore pentru personajul său V, așa cum putem observa din replicile acestuia. O alta este un cântec faimos al trupei rock Rolling Stones, numit Sympathy For The Devil (Compasiune pentru Diavol). Piesa se vrea un monolog rostit ironic de către Satana, în care el amintește despre diverse momente de-a lungul istoriei în care și-a băgat coada. Versurile de început sunt: „Allow me to introduce myself / I am a man of wealth and taste” (Permiteți-mi să mă prezint/ Sunt un om bogat şi cu bun-gust), iar dl. Moore a fost foarte atent ca, în romanul său, personajul V să se prezinte chiar în acest fel, ceea ce sugerează că acest personaj – prezentat în mod semnificativ ca erou salvator – ar fi chiar diavolul sau un instrument al acestuia. Să avem în vedere că romanul este scris în 1982, iar cântecul a fost lansat în 1968, deci nu există loc pentru coincidență (sic!). De altfel, ilustrația de mai jos înlătură orice dubiu în această privință.

7270_2

În imaginea din dreapta, pe capul lui V se pot observa două coarne

De asemenea, printre dialogurile cărții regăsim legea infamă a lui Crowley – „Fă ceea ce vrei și fie ca aceasta să fie întreaga lege!” – ca îndemn adresat de V protejatei sale, cea pe care o „formează” pentru a-i continua mesajul.

7270_3În concluzie, V nu este nicidecum un simbol al dreptății – așa cum cred unii sărmani ignoranți – ci un simbol al „libertății” luciferice și al anarhiei, introdus într-un mod dibaci pentru a deturna încă din start acțiunile benefice de protest împotriva tiraniei și a nedreptății impuse de elita satanică. Cei inițiați știu că simbolul deține o mare forță – fiind o poartă către realitățile subtile, nevăzute, el face să se manifeste, acolo unde este prezent, aspectele pe care le desemnează. Prin urmare, atunci când oamenii inconștienți se afișează cu strania mască a lui V, se deschide o poartă pentru tendințele anarhice, luciferice, ceea ce pervertește aspirațiile lor sincere către autentica libertate și nonviolență (care sunt exact la polul opus).

Sperăm ca, semnalând aceste jocuri diabolice din umbră, cei care vor protesta împotriva nedreptăților nu se vor mai lăsa păcăliți și vor renunța să folosească aceste măști demoniace, acționând în continuare cu mult curaj, dar și cu un necesar discernământ.

Un material minunat de pe yogaesoteric scris de Victor Mihail. Mulțumim.

Preluat : http://autovindecarea.blogspot.ro