Dacă chemi acasă un instalator, acesta îl va critica aspru pe predecesorul său. Dacă chemi zece, unul după altul, fiecare îi va critica pe predecesorii săi. Fiecare greșește, dar în felul lui. La fel se întâmplă și în politică. Capitaliștii îi critică pe comuniști, comuniștii îi critică pe capitaliști și tot așa. Trebuie să treacă ceva timp de la schimbarea regimului pentru ca cei adulți să fie prea bătrâni și să mai uite din ororile, dar și părțile bune ale vechiului regim, iar noile generații nici să nu le fi cunoscut și nici să nu-i intereseze. Apoi se instaurează un regret în sufletele mai multora, care mai târziu se concretizează într-o schimbare a regimului. Istoria se repetă, iar oamenii nu învață nimic din greșelile trecutului datorită minciunii, a ipocriziei și a egoismului. De ce ar fi mai rău regimul comunist? De ce ar fi mai rău regimul capitalist? Cine poate să hotărască care este mai rău? Oamenilor le place și trebuie să fie liberi în exprimarea ideilor lor, pe destinele lor, pe viețile lor. Întotdeauna ura și iubirea au avut o graniță foarte subțire. La fel este cazul libertății și a sclaviei. Din prea multă libertate devenim sclavi în propria noastră țară, în propria noastră societate, pentru că unul este mia liber ca celălalt.
Cine ar trebui să își iubească mai mult copii în afară de proprii părinți? Așa ar trebui să fie și statul. Această instituție, acest părinte virtual, care ar trebui să se îngrijească ca toți cetățenii săi să o ducă bine.
Ce faci când statul tău, treptat dispare, iar locul lui îi este luat de unul vitreg? Începi să delirezi, să cauți o scăpare, deși nu crezi să mai existe vreuna.
Încă din cele mai vechi timpuri, pentru câștigarea și menținerea puterii este folosită o combinație de tactici (politice, militare sau economice), strategie politică numită „divide et impera”, cunoscută ca: „divide și cucerește”, „dezbină și stăpânește”, „dezbină și impune-ți voința” sau „dezbină și domină”. Acest fenomen se realizează prin divizarea unei populații în entități mai mici care luate separat au putere mai mică decât cel care își impune voința. Este deseori întâlnită ca o strategie în care grupuri de putere mică sunt împiedicate să se unească și să devină mai puternice.
Niciodată nu au fost bune extremele, însă fiecare regim a excelat pentru a-și arăta supremația, mereu lovind în marea majoritate.
Comunismul a făcut țara bogată, iar pe oameni, obișnuiți. Capitalismul a produs „elită” bogată și o țară sărăcită împreună cu majoritatea cetățenilor ei.
Statul, așa cum îl știm noi, a încetat să mai existe de când a pierdut o mare parte din proprietăți. Acele proprietăți sub formă de fabrici, terenuri agricole… îi aduceau un venit din care putea să aibă grijă de noi. Acum veniturile statului au fost înlocuite în mare parte de impozitele grele aplicate cetățenilor. Chiar și așa lucrurile ar fi mers bine dacă oamenii reîmproprietăriți s-ar fi unit, muncind împreună pământurile, cumpărând fabricile și oferind un exemplu al puterii collective.
© SalveazaLumea.ro
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.