Primul Porsche construit vreodată a fost recuperat dintr-un şopron din Austria, acolo unde a stat timp de peste 100 de ani. Vehiculul se numeşte „Egger-Lohner, C.2 model Phaeton” sau P1 şi a fost construit de însuşi Ferdinand Porsche în 1898.

În data de 26 iunie a aceluiaşi an, vehiculul electric a ieşit pe străzile din Viena şi a stîrnit rumoare în societatea sofisticată a vremii. Porsche a inscripţionat P1, adică Porsche numărul 1, pe fiecare componentă importantă a vehiculului. Motorul octogonal cîntărea 130 de kilograme şi dezvolta între 3 şi 5 cai putere, iar toată maşinăria avea o greutate de 1360 de kilograme şi putea atinge viteza de 34 de kilometri la oră.

Folosind un sistem complicat, vehiculul avea 12 viteze, 6 pentru a te mişca înainte, 2 pentru a da înapoi şi 4 pentru a frîna.

În anul următor, pe 28 septembrie, domnul Porsche a participat cu P1 la o expoziţie de vehicule electrice, în Berlin, acolo unde a dat şi primul test.

Constructorul în vîrstă de 24 de ani a cîştigat o cursă de 40 de kilometri, trecînd linia de sosire cu 18 minute mai repede decît următorul competitor. Mai important de atît, P1 a fost printre singurele care au apucat să termine cursa, mai ales că regulamentul cerea ca vehiculul să aibă 3 persoane la bord!

Şi ca totul să fie complet ieşit din comun, P1 a fost vehiculul care a folosit cea mai puţină energie din tot concursul.

Conform celor de la USA Today, nu mult după această demonstraţie, P1 a fost ascuns într-un şopron, acolo unde avea să rămînă neatins pentru 100 de ani! Compania l-a recuperat, l-a restaurat şi l-a expus în muzeul Porsche din Stuttgart, Germania.

Preluat: http://www.gsp.ro